La Copenhaga mergem să o vedem pe Mica Sirenă, întruchipată de un artist pe
malul mării. Este patria lui Hans Christian Anderson şi a basmelor sale.
Statuia, creată acum puţin peste o sută de ani, o înfăţişează pe celebra eroină
de basm privind în zare, de-a lungul cheiului, de la Nyhavn către Kastellet.
Amintitul Nyhavn reprezintă nu doar cheiul ci şi portul şi o stradă care, deşi
în trecut avea un renume nu prea atrăgător, acum, prin coloritul viu al caselor
este un reper turistic. Mai ales că s-au deschis aici numeroase restaurante şi
cafenele.
De altfel se zice că această cultură a cafelei, alături de atmosfera
prietenoasă a străzilor Copenhagăi, înseamnă că oamenii vor reveni cu drag.
Basmul se împleteşte cu jocul şi există oportunitatea parcului de distracţii
Tivoli. Cu tot felul de
maşinării, terase, lumini şi culori, de Crăciun chiar devenind un tărîm minune.
O plimbare uşoară te poartă spre Strøget pentru shopping, din nou fiind şi
cafenele agreabile prin preajmă. Şi dacă tot vorbim de plimbări, paşii ne pot
purta spre
Christiania, zona cea mai liberă,
în care oamenii se ghidează după propriile lor legi. Ba chiar au şi o monedă
locală, folosită pentru micile cafenele.
O mostră de tenacitate şi talent
creativ avem şi în ceea ce reprezintă podul
Oresund
şi totodată mijloacele conexe pt pescuit, transport de marfă, transport de
călători... Copenhaga e recunoscut ca fiind un oraş al gurmanzilor, având, ca
un argument, peste 15 restaurante incluse în ghidul de evaluare Michelin.
Oraşul oferă şi mici localuri unde se poate găsi un specific sandviş, numit
smørrebrød. Impune informaţia conform căreia asociaţia brutarilor datează din
1290. Dacă mult timp Carlsberg a fost emblema berii daneze, mai recent au
apărut peste 100 de mici producători ai acestei băuturi. Despre festivaluri şi
viaţa de noapte poate vorbi fiecare la întoarcerea dintr-un
City Break la Copenhaga.